Cu exceptia citorva titluri rezervate mai degraba bisericilor ortodoxe, si in special celor disparute, din Bucuresti, despre biserici in expresia lor edificata e greu de identificat bibliografia de specialitate necesara cu privire la ipostaza moderna a fenomenului. Cit despre cele petrecute dupa 1989, tacerea culturala este aproape absoluta. Desi s-au construit citeva mii de biserici crestine de toate denominatiile, daca exista informatii legate de arhitectura lor, ele privesc mai degraba – in cazul ortodocsilor – obiectele care erau sa devina realitate, iara nu realitatea insasi.
In ceea ce priveste arhitectura evanghelica de pe teritoriul actual al Romaniei, lucrurile nu stau deloc mai bine. Cu prilejul acestui proiect, au aparut o serie de informatii care ne lamuresc ca exista o serie de proiecte menite sa suplineasca, fie si in parte, aceasta carenta. Sint in constructie banci de date de uz intern si au aparut si unele informatii fotografice la care am capatat acces, prin bunavointa editorilor volumului si a altor persoane implicate in acest proiect, carora le multumesc dintru bun inceput: dl Cristian Alb, din Alesd, mi-a pus la dispozitie o consistenta colectie fotografica asupra bisericilor baptiste, precum si un valoros studiu sociologic, bazat pe interviuri cu pastori si enoriasi din diferite localitati bihorene, pe care i-a intrebat nu doar despre arhitectura lacasurilor lor de cult, ci si despre resorturile acelei arhitecturi, originile ei, surse si influente directe sau indirecte. Pe site-ul bisericievanghelice. wordpress.com, lansat de Alin Cristea, s-au strins, de la data infiintarii sale, o seama de referinte fotografice structurate pe tipuri de biserici, insotite, pe alocuri, de link-uri catre website-urile bisericilor; am primit, de asemenea, informatii de la Alin Cristea, de la Danut Manastireanu si de la Marius Cruceru.
In ceea ce priveste proiectarea de lacasuri de cult, apartenenta la o religie sau alta nu reprezinta un factor determinant in calitatea arhitecturala a obiectelor rezultate. Catedrala catolica din Brasilia este unul dintre cele mai coplesitoare spatii crestine si a fost proiectata de comunistul fervent Oscar Niemeyer. Moscheea mare din Roma a fost proiectata de Paolo Portoghesi. Biserica anului 2000 din Roma a fost proiectata de Richard Meyer si, vazind jocul triplu de curbe in spatiu, care nu mai sint (doar) bolti, ci devin chiar peretii cosmici ai bisericii, nu ne intrebam deloc ce va fi gindit, in intimitatea sa infiorata, proiectantul lacasului, despre Dumnezeu. La fel, nici F.L. Wright nu era si nici Herzog sau De Meuron nu sint ortodocsi, si totusi au gindit in chip stralucit, reprezentindu-le cu mijloacele arhitecturii proprii, dogmele credintei respective. Pe scurt, as zice ca si perspective exterioare asupra subiectului, in cazul in speta asupra arhitecturii evanghelice din Romania, sint legitime si pot fi utile intelegerii acestui subiect.
Mai cu seama ca nu sint, de fapt, cu totul strain de el. Am fost, la jumatatea anilor ’90, implicat in proiectarea Bisericii Baptiste Speranta din Zalau, pentru ca fusesem coleg la Oxford cu pastorul. Cladirea finala nu a fost construita dupa proiectul meu, ci, mai degraba, ea reprezinta ethos-ul colectiv al comunitatii respective, precum si cunostintele in materie de nevoi proprii si de arhitectura sacra ale acesteia; nu e un comentariu malitios, ci unul care descrie, de altfel, majoritatea proiectelor si edificiilor pe care le-am putut vedea in domeniul arhitecturii evanghelice din Romania. Ca o prima observatie in acest sens, as spune ca nu exista o distanta calitativa, nici in bine, dar nici in rau, intre media bisericilor crestine edificate dupa 1989, indiferent de denominatie. Predomina entuziasmul edificarii, exista o tentatie monumentala subiacenta majoritatii proiectelor; unde apare diferenta majora, ea se refera in primul rind la caracterul predominant modern si urban al bisericilor evanghelice, spre deosebire de retardarea stilistica deliberata (caci nu este vorba, cel mai adeseori, de celebrarea unei traditii, ci doar de carenta culturala) si rural(izant)a, a celor ortodoxe.
Comentatorul fenomenului arhitectural evanghelic din Romania poate aplica o serie intreaga de criterii de clasificare a lacasurilor de cult, nu toate utile neaparat pentru intelegerea fenomenului. Spre pilda, disocierea etnica intre lacasuri de cult maghiare si romanesti este irelevanta, din punctul de vedere al arhitecturii. Nu exista distinctii tipologice sau de estetica interioara sau exterioara care sa faca utila introducerea acestui criteriu. Ce este cu adevarat necesar, insa, este sa propunem o serie de criterii tari, care sa produca o harta sinoptica utila viitoarelor interpretari ale acestei arhitecturi, prin raportare la fenomenul arhitecturii evanghelice europene si, de ce nu, mondiale. O prima intrebare pertinenta ar fi daca aceasta arhitectura are o identitate proprie, daca o proiectam pe acest fundal transfrontalier. Raspunsul meu categoric, pe baza cunostintelor limitate pe care le-am capatat despre fenomenul studiat, este: nu. Arhitectura evanghelica in Romania este, arhitectural vorbind, o parte indistincta a acestui fundal.
Mult mai de folos ar fi sa observam ca o parte dintre lacasurile de cult sint hotarit moderniste, in vreme ce altele fac trimitere la elemente arhitecturale ale traditiei locului sau zonei (ca de pilda, frontoanele pseudo-baroce sau pseudo-clasice), lucru vizibil mai cu seama in cazul lacasurilor de cult rurale. O directie de cercetare interesanta, bazata pe metode statistice, ne-ar putea pe viitor spune daca raportul modernitate/traditie este unul diferit in arealul autohton fata de UE sau SUA, spre pilda, ca tari de referinta pentru evanghelismul mondial. Daca, asa cum banuiesc, ar exista un raport inclinat in favoarea expresiei traditionale (sau, poate, mai curind spus, premoderne), atunci, probabil, o alta cercetare statistica ne-ar putea spune in ce masura o asemenea predilectie se afla in concordanta cu premodernitatea arhitecturala a lacasurilor de cult ale celorlalte religii din spatiul autohton (si in primul rind, probabil, cu cele ale religiei majoritare, crestin-ortodoxe). Care ar putea fi, atunci, concluziile posibile? Una ar fi ca raportul premodernitate/modernitate este unul trans-denominational in spatiul romanesc sau ca, dimpotriva, exista clivaje de-a lungul liniilor de demarcatie interconfesionale, foarte probabil cu o predilectie sporita catre modernitate pentru evanghelism, ca ipostaza mai recenta a crestinismului decit ortodoxia sau catolicismul. In definitiv, nu e greu sa identificam in reforma elemente proto-moderne legate de spatiul arhitectural.
Ca un corolar la aceasta distinctie, am prezentat in text o posibila (re)sursa a modernitatii arhitecturii evanghelice din Romania. Este greu de discutat despre o distinctie clara intre indigen (local, regional, national poate), pe de o parte, si alogen (occidental si, cel mai adeseori, american), pe de alta parte. Cita modernitate (urbana, mai cu seama) exista in aceasta arhitectura locala evanghelica, ea pare sa fie inspirata si sponsorizata cu precadere de catre coreligionarii vest-europeni sau de cei de peste Ocean. Observatiile de facut, dincolo de legitimitatea oricaror surse de inspiratie arhitecturala, sint doua: prima poate pune sub lupa caracterul contextual al acelor lacasuri de cult aduse, uneori ca atare, de peste hotare pentru a fi aclimatizate in asezarile romanesti; a doua ar fi aceea ca, daca tot este identificata o (re)sursa legitima de influente arhitecturale si de finantare, atunci ar fi de dorit orientarea catre acele produse de calitate arhitecturala exemplara din mediul evanghelic occidental. O lista a acestor capodopere ale arhitecturii religioase este suficient de bogata in gabarite ale lacasurilor de cult, in materiale de constructie si tehnologii abordabile, spre a potoli orice nevoie a pastorilor din Romania de a acomoda comunitatile autohtone in lacasuri de cult proprii. Mai mult decit atit: ar fi chiar de dorit ca evanghelistii sa actioneze drept catalizator al schimbarii, in sensul caracterului contemporan si al arhitecturii de calitate, arhitecturii crestine din Romania. In chip evident, un asemenea catalizator nu poate veni dinspre arhitectura ortodoxa, care este tributara unor traditii mult prea speciale pentru a-si permite sa fie doar actuala (a se vedea, in sensul acestei argumentatii, www.retrofuturism.ro), iar arhitectura catolica noua nu a produs, pina acum, edificii mai mult decit stimabile. Pare cumva ca indepartarea – deopotriva geografica si temporala, de mentalitati si de cultura arhitecturala – Romaniei fata de locurile unde s-au facut in trecut si se fac astazi edificiile sacre cu adevarat venerabile saboteaza cumva orice astfel de efort re-civilizator. Putem doar regreta ca o comunitate atit de dinamica, precum aceea evanghelica, nu acteaza ea ca erou civilizator al arhitecturii crestine din tara noastra.
(textul face parte din proiectul editorial Omul evanghelic, care urmeaza sa vada anul acesta lumina tiparului)
sursa: www.dilemaveche.ro
autor: Augustin Ioan
|
Ordinul Arhitectilor: Programul de reabilitare termica este un esec 
Cine proiecteaza biserici si cine scrie despre ele? 