Criza, o sansa pentru Bucuresti - interviu cu Teodor FROLU
La o privire aruncata rapid asupra Bucurestiului, pare ca multi dintre arhitecti nu si-au prea facut datoria in ultimele decenii sau ca stiinta lor a fost ignorata. Dvs. luptati insa pentru ca Bucurestiul sa arate si sa functioneze cit mai bine. Ati lansat mai multe proiecte din care se vede ca va pasa de cum arata orasul, de calitatea locuirii...
Un oras nu este modelat doar de arhitecti. De fapt, tuturor „orasenilor“ ne pasa de aceste lucruri, dar in feluri diferite. Unora le pasa de oras, privindu-l ca un business, si se gindesc cum sa stoarca din el cit mai multi bani, ceea ce nu este un lucru rau, daca este pus intr-un format corect de dezvoltare. Exista o a doua categorie mare, aceea a nostalgicilor care ofteaza tot timpul dupa amintiri si care vad salvarea orasului printr-o intoarcere la trecut, ceea ce iar nu este posibil.
Nostalgici ai perioadei interbelice sau ai comunismului?
Ai trecutului interbelic. Eu sint un nostalgic selectiv al ambelor perioade. Este bine sa recunoastem ca exista si un trecut urbanistic de calitate din perioada comunista. A fost nevoie sa treaca 20 de ani pentru a putea sa incepem sa ne dam seama si de aceste lucruri bune. Nu vorbesc despre dezastrul anilor ’80, Victoria Socialismului si Casa Poporului. E vorba de constructii din anii ’65-’70, ansambluri rezidentiale, Politehnica, Teatrul National (in forma lui initiala) si poate singurul spatiu public adevarat – fintina de la Universitate. Probabil va intrebati de ce pun alaturi de mari interventii urbane o fintina? Pentru ca locurile publice sint cele importante pentru oras, ele sint orasul modern. In prezent, fintinile sint instrumente de exhibitionism ale administratiei. Amplasate in locurile cele mai improprii, doar ca sa fie „aratate“. In aceeasi categorie intra si monumentele ultimilor 20 de ani. Monumentul a ramas inca un element grandios, care trebuie sa fie impunator, in timp ce, in perspectiva moderna, monumentul este un instrument mai degraba educational, si nu un loc in care te duci sa depui jerbe de flori, nu este un loc care domina spatiul public, ci unul care-l completeaza.
Un oras trebuie sa aiba bun-simt.
Revenind, vorbeati si de o alta categorie de arhitecti, in afara de nostalgici.
Da, mai exista si modernistii. Si ei sint de mai multe feluri, desigur. Avem in oras foarte multa arhitectura, asa-zis moderna. Exista o mare confuzie intre arhitectura de proasta calitate si ideea de arhitectura moderna. Daca folosesti sticla si metal nu inseamna neaparat ca faci arhitectura moderna, dupa cum la fel de nesanatos e sa duci la extrem campania „nu vrem cladiri de sticla, nu vrem cladiri inalte“. Un oras modern are nevoie de cladiri inalte si densitate ridicata, problema consta in calitatea designului si a felului in care acestea se integreaza la nivelul structurii existente. Un oras este de succes atunci cind reuseste sa aiba „bun-simt“, adica isi armonizeaza partea emotionala cu cea functionala, partea de istorie cu cea modernitate, isi dozeaza lucrurile valoroase. Ca sa ajunga la acest echilibru, un oras trebuie sa aiba in functiune niste mecanisme de negociere. In acest proces de negociere se produc, de fapt, dozajele si echilibrele.
Inteleg ca in Bucuresti acest mecanism nu functioneaza.
Da, de fapt aici e marea problema a Bucurestiului. Pentru greselile orasului sint responsabili foarte multi actori, participanti in acest proces. Orasul nu e modelat doar de arhitecti, ci si de administratia publica, de politicieni, de oamenii de afaceri sau de societatea civila. Orasele performante si inovative sint cele care au reusit sa-si construiasca asemenea instrumente de negociere avind un scop foarte clar: imbunatatirea vietii si a traiului din acel oras.
De ce depinde formarea unui asemenea mecanism?
El porneste din mai multe parti si putem vedea ca in ultimii cinci ani lucrurile au evoluat intr-o directie buna. Societatea civila a inceput sa fie mai vizibila in acest domeniu, mai organizata si mai aplicata. Are acum o putere mai mare la masa negocierilor, pe care trebuie sa invete sa o valorifice constructiv. Vine poate si pe fondul crizei, puterea de negociere a banului din imobiliare a scazut foarte mult, dar aceasta oportunitate nu va dura foarte mult. Urbanism de calitate inseamna de fapt armonizarea interesului public cu cel privat. Interesul privat e acum foarte clar definit, privatul vrea sa faca bani (este principalul motor al dezvoltarii unui oras), dar in ce priveste interesul public, acesta este intr-o continua schimbare si definire. Cine face acest job in oras?
Investitii gresite.
Interesul public fiind in cele din urma si un interes al privatului.
Aici e un lucru care la noi, sub presiunea pietei si a dezvoltarii imobiliare, n-a avut timp sa fie descoperit, adica, privatul nu si-a descoperit zona de interes in partea publica si viceversa. Acum, in contextul crizei si al cresterii exigentei cumparatorului (care nu mai cumpara ca sa speculeze, ci doar pentru ca are nevoie), piata va taxa greselile si investitiile imobiliare facute contrar regulilor corecte de dezvoltare urbana. De exemplu, in zona Pipera, oamenii au investit milioane intr-un cartier care nu este oras in adevaratul sens al cuvintului. Lipsa de servicii si de spatiu public de calitate nu califica aceasta zona ca spatiu urban. Avem de-a face, de fapt, cu o lipsa de cultura a locuirii in spatiul urban. Totul s-a rezumat la ideea: „Am niste bani si ii cheltuiesc ca sa arat ca o duc mai bine“. Dar lui, de fapt, uman sau existential, nu are cum sa-i fie mai bine cind sta nas in nas cu vecinul si relatia cu acesta e chiar mai anormala decit cu acela de la bloc. In asemenea zone nu se observa o crestere a spiritului comunitar si o crestere a confortului in utilizarea spatiului in comun, ci o reactie inversa. Oamenii isi construiesc garduri cit mai inalte, se izoleaza, in conditiile in care spatiul vital pe care-l au e foarte mic. Acest gen de locuire nu va rezista. Poate ca omul nu va realiza acest lucru imediat, dar dupa un timp, daca va avea posibilitatea, isi va alege alt standard, fie el si la bloc, daca i se ofera un altfel de confort. Iar toate aceste investitii vor fi irosite, vor fi niste costuri pe care nu le va plati doar cel care a investit acolo. Sint costuri pe termen mediu si lung la nivelul orasului.
Avem si cartiere ce pot fi considerate reusite din punctul de vedere al dezvoltarii?
Sint si investitii noi de calitate, in care s-au acordat importanta si dimensiunea adecvata spatiului public. Sint multe zone, chiar si in cartiere construite pe vremea lui Ceausescu, care, daca ar primi o interventie corecta, ar putea redeveni zone foarte placute de locuit. De exemplu, zona Balta Alba. Atunci cind s-a intervenit la spatiile verzi dintre blocuri, a fost o mare revelatie pentru locuitori. Dar, pe linga a face doar frumos, mai e nevoie de o investitie care sa aduca acolo functiuni si servicii care sa creeze o viata in acele zone, fara de care vor ramine doar niste cartiere-dormitor. Doar introducerea unui mall nu va rezolva aceasta problema. Interesant e ca atunci cind au fost proiectate initial, in perioada comunista, aceste cartiere aveau si niste complexuri. Din pacate, acestea au fost „privatizate“ pe bucatele de valul buticarilor din anii ’90. Cei care au venit acolo au incercat sa faca afaceri de conjunctura, cum l-a taiat capul pe fiecare. Mixul de servicii pe care trebuia sa-l ai in cartier a disparut. Acum, majoritatea acestor complexuri sint intr-o stare foarte proasta, unele chiar in ruina. Poate parea mai putin treaba de arhitectura sau de urbanist, dar acest gen de interventii constituie cheia unui oras de calitate in care sa locuiesti.
Un primar nu e administrator de bloc.
Credeti ca aceste lucruri se vor forma de la sine, incetul cu incetul, sau pot fi grabite? Poate un primar cu viziune sa o ia inainte?
E ca la o planta pe care nu poti s-o faci sa creasca excesiv de repede, dar o poti ajuta. Primarul este o persoana-cheie in succesul unui oras. Trebuie sa aiba un grup de oameni care inteleg ce inseamna dezvoltarea unui oras si ca orasele frumoase sint si orase de succes, bogate. Nu sint niste aglomerari conjuncturale in care s-au descarcat conjuctural saci de bani. Dimpotriva, ele au atras bani tocmai pentru ca au stiut sa-si valorifice investitiile. Orasul modern este un bussines foarte complex care necesita pricepere in administrare, si nu doar o intretinere ca din partea unui administrator de bloc.
Care credeti ca e maximum ce se poate obtine de la Bucuresti? La ce putem spera de la acest oras care astazi arata asa cum arata?
Eu cred ca avem o parere mai proasta despre Bucuresti decit merita. El se poate schimba foarte repede. Impresia de uritenie nu este data neaparat de constructii, ci, in primul rind, de spatiul public si de felul in care el este administrat. Strada e un no man’s land in care fiecare face ce vrea si incearca sa scoata cit mai multi bani, fara sa dea socoteala „interesului public“ de care vorbeam mai devreme. Electrica pune stilpul unde vrea ea, baietii de la cablu trec pe unde vor, sintem coplesiti de publicitatea excesiva ce-si canibalizeaza propriul business, toalete ocazionale, chioscuri, banci, transformatoare, semne de circulatie si de orientare puse de diverse institutii fara sa stie una de alta... Daca ne uitam cu atentie la multe dintre pozele ce ne plac cu vechiul Bucuresti, o sa descoperim cu surpriza ca acele cladiri si spatii exista si acum, dar strada este cea care s-a schimbat fundamental si creeaza senzatia de haos si disconfort.
Stiu ca sinteti pentru demolarea zidului din jurul Casei Poporului.
Da, pentru ca este un element extrem de toxic atit din punct de vedere al dezvoltarii urbane, cit si din perspectiva psihologica a felului in care locatarii acestei incinte, alesii, se raporteaza la oras. Vazut din aer, Bucurestiul are o pata neagra acolo, care omoara o mare parte din centrul orasului. E, de fapt, un spatiu nevalorificat care consuma bani si nu produce, asa cum ar trebui s-o faca. Orasul urban modern este o utilizare cit mai buna a terenului, oferind o calitate a vietii si o dinamica economica, valorificind interactiunea sociala si culturala a locuitorilor sai. De ce ne plac Parisul, Londra sau Barcelona? Pentru spatiile publice pe care le au, pentru discursul pe care ti-l ofera ca orase, pentru acumularea de valori culturale si, de ce nu, pentru efervescenta aglomeratiei urbane.
Faceti parte dintre initiatorii proiectului numit TUB (Transcentral Urban Bucuresti).
TUB e un proiect aparut dintr-o frustrare de arhitecti, locuitori ai acestui oras. Este o solutie data de Bucurestiul asa cum este el in momentul de fata si care are un potential extraordinar, usor de valorificat, nu e o idee imprumutata. Proiectul TUB propune in primul rind interventii specifice dezvoltarii urbane moderne, adica lucruri ce tin de conectivitate, de valoarea spatiului public, de intelegerea acestuia, atit din perspectiva functionala sau de reprezentativitate, cit si de harta emotionala a Bucurestiului, de care uitam uneori. Nu e vorba deci de ceva exclusiv estetic, de show off, de „hai sa facem frumos“.
Sa explicam mai exact ce este acest proiect.
Este un traseu-circuit in care pietonul si biciclistii vor fi prioritari, care conecteaza zonele cele mai importante din centrul orasului – importante din punct de vedere socio-cultural, istoric, economic si comercial sau de reprezentare. Un alt rol important este reconectarea zonei din jurul Casei Poporului la centrul orasului si refacerea din punct de vedere functional si organic a centrului traditional al orasului. Proiectul TUB este in acest moment pe agenda de proiecte a primarului general si sper sa avem cit mai curind, anul viitor, primele rezultate in teren ale acestuia.
Nu stim sa lucram in echipa.
V-ati zbatut in ultimii ani cu diverse asemenea proiecte, a fost o continua lupta. Nu era mai comod sa va angajati la un serviciu de urbanism, la o Primarie, sa decideti de acolo care proiect merita si care nu?
Ma pasioneaza dezvoltarea urbana si am incercat sa operez cu acele instrumente care cred ca lipsesc. Bazat pe expertiza mea de business de comunicare, pe formatia mea de arhitect si in conditiile in care am devenit si un modest dezvoltator (o formula prin care am incercat mai degraba sa inteleg eu insumi niste mecanisme si cit de mult poti sa mergi fara sa fi afectat de deciziile administratiei), mi se pare mult mai interesanta zona asta din care pot construi si sprijini initiative sau proiecte. Nimic din ceea ce fac nu imi apartine mie in exclusivitate. In toate aceste proiecte am parteneri pentru ca genul acesta de activitate nu poate fi facut de unul singur. Ma preocupa cum faci ca oameni din domenii diferite sa poata colabora pentru un concept integrat. Lucrul acesta nu e simplu, mai ales in România care nu are o cultura a lucrului in echipa. Mai avem si alte proiecte care inca nu sint publice. Ele sint bazate pe un potential existent ce poate fi valorificat inteligent de catre oras, dupa ce trece printr-un proces de confirmare si de negociere publica. Acest proces garanteaza valabilitatea, investitia si impactul in timp al acesteia.
Absolvent al Universităţii de Arhitectură din Bucureşti, în vîrstă de 44 de ani, Teodor Frolu este director general al firmei DC Communication şi partener în alte două companii care se ocupă de strategii, regenerări şi dezvoltări urbane. În anii 1992 şi 1993, în calitate de expert guvernamental, a coordonat programele româneşti pentru expoziţiile mondiale de la Sevilla şi Taejon. Specializat în PR şi comunicare, s-a implicat direct în proiecte de comunicare ale reprezentanţei Comisiei Europene în România şi a coordonat, printre altele, strategia de informare pentru Noul Sistem Contabil, în 1994. Este membru fondator al mai multor asociaţii, membru al Ordinului Arhitecţilor şi preşedinte în exerciţiu al Clubului Companiilor de PR. A contribuit la lansarea mai multor proiecte de dezvoltare urbană printre care şi TUB (Transcentral Urban Bucureşti).
a consemnat Andrei MANOLESCU
sursa: www.dilemaveche.ro
|
Ordinul Arhitectilor: Programul de reabilitare termica este un esec 
Criza, o sansa pentru Bucuresti 